Potrivit analizei președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, nivelul ridicat de impozitare aplicat energiei și combustibililor reduce competitivitatea industriei românești și creează presiuni suplimentare asupra prețurilor bunurilor de consum.
Europa nu este săracă în oameni, tehnologie sau capital, dar devine din ce în ce mai săracă în energie ieftină, afirmă el. Această situație nu este o fatalitate geologică, ci rezultatul unor decizii politice. Prin taxarea masivă a combustibilului, electricității și gazului, România, asemenea multor țări din UE, a transformat propria infrastructură energetică într-o sursă de venit bugetar și ideologică. Consecința este o economie care funcționează tot mai greu. În timp ce Statele Unite, Orientul Mijlociu și o mare parte a Asiei alimentează industriile cu energie ieftină și stabilă, Europa și-a impus singură un handicap structural. Accizele, TVA-ul și schemele de decarbonizare împing prețul energiei la niveluri care fac producția industrială necompetitivă. O fabrică de oțel sau de îngrășăminte nu poate fi ecologică dacă încetează să mai existe. Atunci când energia devine mai scumpă decât forța de muncă, producția se mută în alte regiuni.
Energia reprezintă între 20% și 50% din costurile unor industrii de bază, iar impozitarea crescută se reflectă atât în investiții, cât și în prețurile finale pentru consumatori.
Când statul taxează agresiv energia, nu corectează piața, ci alungă capitalul, susține Chisăliță. Europa înregistrează deja efecte: relocări masive ale producției către SUA, unde gazul este de câteva ori mai ieftin, investiții industriale blocate și lanțuri de aprovizionare mutate. Costul nu este doar industrial. Taxele pe motorină și benzină se regăsesc în prețul fiecărei pâini, al fiecărui apartament construit și al fiecărui produs transportat. Este o taxă regresivă care lovește mai puternic persoanele cu venituri mici care muncesc fizic, fac naveta sau încălzesc locuințe modeste. Sub pretextul tranziției ecologice, Europa a creat o formă de austeritate energetică care sărăcește populația și reduce clasa de mijloc.
Președintele AEI afirmă că România trăiește cu iluzia că taxează șoferii, dar în realitate taxează pâinea.
Acciza pe motorină este cea mai puțin înțeleasă și cea mai distructivă taxă din economia europeană, deoarece nu lovește un produs final, ci însăși circulația bunurilor. Într-o economie modernă, totul este în mișcare: grâul, laptele, ambalajele, muncitorii, piesele și produsele finite. Fiecare kilometru parcurs de un camion poartă o taxă ascunsă care se integrează în prețul fiecărui produs de pe raft.
Pe de altă parte, el susține că motorina nu alimentează doar camioanele, ci și inflația.
În România, ca și în majoritatea țărilor Uniunii Europene, taxele pe motorină sunt de 4-6 ori mai mari decât în Statele Unite. Aceasta nu este o diferență minoră, ci o schimbare de regim economic. Un camion care parcurge 1.000 km în Europa plătește statului aproximativ 200 de euro doar în taxe pe combustibil. Același camion în America plătește sub 40 de euro. Diferența nu dispare, ci este transferată direct în prețul fiecărei cutii de lapte, al fiecărei pâini și al fiecărui șurub. Mâncarea devine scumpă chiar și atunci când prețul grâului nu este ridicat. Urmărind lanțul pâinii: grâul este transportat la moară, făina merge la fabrică, pâinea la depozit și apoi la supermarket. Fiecare etapă implică un camion, fiecare camion necesită motorină, iar fiecare litru de motorină include accize. Aceasta este o formă de inflație structurală care nu provine din lăcomie sau lipsa ofertei, ci dintr-un sistem fiscal care scumpește artificial fiecare mișcare economică.
Potrivit acestuia, inflația din România nu este monetară, ci logistică, întrucât transportul este taxat ca un lux.
Într-o economie modernă, productivitatea provine din specializare, piețe mari și circulația rapidă a bunurilor. România face exact opusul: penalizează distanța și energia, penalizează distribuția și penalizează producția situată departe de marile orașe. Rezultatul este o inflație care nu poate fi controlată prin politici monetare restrictive, deoarece nu este generată de cerere excesivă, ci de costuri structurale ridicate. Problema fundamentală nu este grija pentru mediu, ci faptul că România, ca majoritatea țărilor UE, a ales cea mai proastă metodă prin scumpirea combustibililor și a energiei de bază prin taxe, fără a utiliza aceste fonduri pentru investiții masive în producție ieftină și curată. A transformat kilowattul și litrul de combustibil în instrumente fiscale, nu în bunuri strategice.
El subliniază că nicio mare putere economică din istorie nu s-a construit pe energie scumpă.
De la Revoluția Industrială până la expansiunea economică americană postbelică, prosperitatea a mers mână în mână cu energie abundentă și accesibilă. România, ca multe țări europene, face acum experimentul invers, încercând să rămână bogată penalizând consumul de energie. Este o contradicție care nu poate dura. Dacă această traiectorie continuă, România nu va reuși să relanseze economia, indiferent de planurile de redresare. Va aluneca într-o stagnare prelungită, cu mai puțină industrie, mai multe importuri, tensiuni sociale crescute și o relevanță globală diminuată. Nu un colaps spectaculos, ci o eroziune continuă.
Astfel, România nu trebuie să aleagă între protecția planetei și prosperitate, dar trebuie să înțeleagă un lucru simplu: o economie nu poate fi ecologică dacă este mai întâi falimentară.
Energia nu este un viciu de taxat, ci fundația pe care se clădește totul. Statele Unite subvenționează mișcarea și energia. China subvenționează mișcarea și energia. România și majoritatea țărilor din UE le taxează. Apoi se miră de ce exportă mai puțin, produce mai scump și se confruntă cu inflație ridicată. Nu există economie prosperă cu energie scumpă și transport scump.