Economistul Cristian Socol analizează modul în care guvernul Bolojan a gestionat consolidarea fiscal-bugetară, susținând că măsurile adoptate au slăbit economia și au redus consumul, iar reducerea deficitului nu ar trebui să implice sărăcirea populației. Potrivit analizei, cele șapte erori majore au compromis echilibrul dintre ajustarea bugetară și protejarea creșterii economice.
Contextul necesității consolidării
România este obligată să realizeze o consolidare fiscal-bugetară, în conformitate cu angajamentele din Planul Național Bugetar Structural pe termen mediu 2025-2031 și cu Procedura de Deficit Bugetar Excesiv actualizată. Țara nu își permite să urmeze modelul statelor dezvoltate din UE, care au beneficiat de perioade de 5-7 ani cu deficite ridicate, combinate cu absorbția puternică a fondurilor europene structurale și de coeziune. Italia, Spania, Portugalia, Austria și Grecia s-au modernizat astfel, însă România nu are această posibilitate, fiind limitată de regulile fiscale europene, de incertitudinea externă record, de cerințele creditorilor și agențiilor de rating, precum și de statutul său geopolitic și economic.
România trebuie să avanseze cu o viteză de convergență graduală, cu fluctuații și cu un cost ridicat al volatilității și al rezilienței scăzute în fața crizelor, existând riscul de a rămâne blocată în capcana venitului mediu. Faptul că țara a reușit în ultimii 20 de ani să depășească Grecia, Croația, Letonia, Slovacia și Ungaria și să se apropie de Polonia reprezintă un miracol economic, dar viitorul rămâne incert.
Erorile de design și de implementare
Consolidarea fiscal-bugetară este necesară, însă succesul depinde de modul în care este realizată. Viziunea, designul, secvențialitatea, distribuirea poverii în societate, alegerea măsurilor restrictive favorabile creșterii, protejarea motoarelor de creștere endogene (investiția în educație și sănătate, inovare-cercetare-dezvoltare) și implementarea unor măsuri țintite cu impact bugetar redus, dar care să stimuleze economia, sunt ingrediente esențiale pentru o consolidare calitativă. Încăpățânarea, lipsa unui dialog real și incapacitatea de a asculta opinii contrare argumentate au condus la acțiuni inverse față de lecțiile oferite de consolidările reușite din UE din ultimii 10 ani.
Eșecul consolidării se reflectă în economie și societate, fiind resimțit de 95% dintre români și de 95% dintre companii. Economia reală a fost puternic afectată: cea mai mare cădere economică din UE, recorduri istorice la scăderea consumului, a producției industriale și a investițiilor străine directe, pierderea a 73.200 de locuri de muncă stabile, cea mai mare scădere a puterii de cumpărare a salariilor din ultimii 15 ani și cea mai abruptă reducere a puterii de cumpărare a pensiilor din ultimii 25 de ani.
Povara a fost pusă pe categoriile vulnerabile și pe clasa de mijloc, cu efecte în cascadă pentru profesori, medici și cercetători. S-a frânat puternic PIB potențial și productivitatea totală a factorilor, indicatori ai tranziției către o creștere economică endogenă, bazată pe tehnologie înaltă și investiții în capitalul uman. Sacrificiile au fost distribuite nedrept, iar persoanele cu venituri mici și medii au suportat cele mai mari costuri prin prețuri mai mari, venituri înghețate și putere de cumpărare în scădere.
Măsuri asimetrice și lipsa reformelor structurale
Consolidarea a fost inechitabilă, ineficientă macroeconomic și fără garanția însănătoșirii finanțelor pe termen lung. Măsurile au lovit asimetric, în defavoarea românilor cu venituri mici și medii, inclusiv prin măsuri excesive privind CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, tăierea burselor de excelență pentru olimpici și creșterea TVA la cărți. Construirea unei imagini dure a „eroilor salvatori” a condus la măsuri hazardate, la peticeli și cârpeli, iar consolidarea a devenit artificială, generând adversitate față de măsurile implementate.
Nici consolidarea cantitativă nu pare certă, fiind necesară prezentarea situației reale a finanțelor publice pentru a evalua amploarea datoriilor amânate, a facturilor neemise pentru lucrări recepționate, a facturilor neplătite, a rambursărilor de TVA întârziate, a necesarului pentru SAFE și PNRR și a sumelor necesare până la finalul anului. Validarea estimărilor privind peste 30 de miliarde lei datorii aruncate în viitor ar impune reconsiderarea chiar și a consolidării cantitative realizate.
Au fost împovărați cei care muncesc și plătesc corect taxele, în timp ce risipa, evaziunea fiscală și birocrația au rămas. Consolidarea a devenit strict contabilă, fără viziune macroeconomică, părând gândită pe repede înainte, neetapizată rațional și necomunicată inteligent. S-a intrat într-o cursă pentru atingerea unor ținte cantitative de deficit, lovindu-se în motoarele de creștere endogenă (capital uman, tehnologie, cercetare-dezvoltare). Economiile la cheltuieli și veniturile suplimentare nu sunt de durată.
Ultima execuție bugetară poate fi rezumată astfel: reducerea deficitului provine dintr-un plus de venituri din creșterea administrativă a taxelor pe TVA, accize, impozitul pe dividende și impozitul pe proprietate (case, terenuri) și dintr-un minus nesustenabil la cheltuielile de personal, investițiile publice finanțate din buget, bursele pentru elevi și studenți și înghețările de pensii și asistență socială. Povara a fost suportată de românii cu venituri mici și medii, în timp ce creditorii României și funcționarea statului au câștigat (cheltuielile cu dobânzile și cele de funcționare a statului au crescut). Ajustarea nu poate fi definită ca bazată pe reforme reale, structurale, iar problema ponderii reduse a veniturilor fiscale în PIB, a birocrației la inițierea investițiilor și a reformei administrației publice au rămas nerezolvate.
S-a făcut economie pe seama viitorului, afectând investițiile, educația, sănătatea și cercetarea. Nu se văd elemente ale unei consolidări calitative, ajustarea cheltuielilor realizându-se prin austeritate oarbă, nu prin analize de eficiență. Reformele nu înseamnă strict tăieri de venituri și concedieri. În lumea dezvoltată, ajustările se fac în urma unor analize de raționalizare a cheltuielilor în marile sisteme publice (spending review), prin digitalizarea administrației pentru scăderea costurilor de funcționare, raționalizarea schemei de personal bugetar (prin redistribuire și înghețarea angajărilor în zone supradimensionate) și creșterea controlului asupra achizițiilor publice (extinderea achizițiilor publice centralizate). Aceste măsuri pot genera economii permanente fără a afecta calitatea serviciilor publice, iar decidenții din țările dezvoltate evită tăierile otova. Detaliile contează.
Viteza excesivă și efectele asupra economiei
S-a apăsat prea tare și prea repede pe frâna economiei. Creșterile de taxe și tăierile bruște au lovit consumul, producția, investițiile și locurile de muncă, iar o economie mai slabă înseamnă și venituri bugetare mai mici. Viteza consolidării a fost prea mare într-un timp scurt, fără a se ține cont de teoria și practica economică, care recomandă un proces gradual. Nici măcar oameni capabili din apropierea decidenților nu au fost consultați și ascultați. Ajustările bruște și excesive au dus economia în cercul vicios al austerității, deoarece scăderea severă a PIB real (estimare consensuală de minus 0,5-0,7% pentru 2026) conduce la rapoarte deficit bugetar/PIB și datorie guvernamentală/PIB mai mari decât anticipările, anulând o parte din beneficiile consolidării.
Toate instituțiile credibile, de la Banca Națională a României la Consiliul Fiscal, FMI, BM și OECD, au recomandat îmbunătățiri graduale anuale de 0,8-1 punct procentual din PIB ale balanței primare bugetare, care să permită absorbția lină a șocului fiscal-bugetar, în locul unui șoc cu măsuri excesive. Viteza nu poate fi considerată potrivită atunci când toate motoarele de creștere economică s-au blocat. În locul eliminării risipei și creșterii eficienței statului, s-au aplicat măsuri generale, fără analize serioase privind efectele lor.
Nu a existat echitate socială, iar distribuția poverii nu a fost corectă. Povara austerității a fost pusă pe cei cu venituri mici și medii și pe companiile corecte, care își plătesc la timp taxele și impozitele. Românii vulnerabili și clasa de mijloc au fost loviți prin tăieri și înghețări de venituri, pe de o parte, și prin prețurile mai mari generate de creșterea TVA și a accizelor, pe de altă parte (gospodăriile sărace resimt de 3-4 ori mai mult povara creșterii TVA decât gospodăriile bogate). Explozia prețului la energie din cauza liberalizării și creșterea puternică a impozitelor pe proprietate completează un tablou dezastruos pentru standardul de bunăstare al celor vulnerabili.
Companiile corecte au fost lovite de creșterea taxelor și de retragerea sprijinului/stimulentelor economice. În acest timp, reducerea fraudei și evaziunii fiscale a rămas în urmă. România are o pondere a economiei subterane de 29% din PIB, iar evaziunea fiscală este estimată la 8-10% din PIB, echivalentul bugetelor anuale agregate ale Educației, Sănătății și Agriculturii. Nu s-a mișcat nimic substanțial la încasarea arieratelor la bugetul general consolidat, nici măcar la cele de la Bugetul de asigurări sociale de stat (8,7 miliarde lei) și Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (4,1 miliarde lei), adică fapte incriminate penal conform legii, fiind contribuții reținute de la angajați și nevirate la buget.
Lipsa dialogului și a unei doctrine
Oamenii au fost chemați să facă sacrificii fără să știe cât vor dura și ce vor câștiga în schimb. Consolidarea fiscal-bugetară a eșuat în a obține un sprijin politic larg, neexistând o comunicare transparentă. Invocarea obsesivă a grelei moșteniri, interviul șocant din Bloomberg, lipsa de dialog și consultare reală în Coaliție au făcut ca procesul să se manifeste în vid politic, însoțit de opoziția tot mai consistentă a publicului. Societatea și partenerii sociali nu au fost implicați suficient, iar necesitatea măsurilor nu a fost explicată clar.
Explicațiile oferite publicului de către comunicatorii guvernamentali trebuiau să fie clare, simple, pe înțeles, pentru a solidariza societatea în jurul unui scop comun. Oamenii nu pot fi înlocuiți de boți și fanatici de partid. A lipsit un plan pentru consolidarea fiscal-bugetară, nu s-a explicat cum și când va reveni economia pe creștere și cum se va îmbunătăți viața românilor după.
Consolidarea fiscal-bugetară nu a avut în spate o doctrină. Nu s-a comunicat o țintă finală, termene, cât ține „valea plângerii” și unde începe reconstrucția. Explicațiile clare au fost înlocuite de campanii de demonizare, precum aprinsul luminii în cămară și pozele cu șobolani. Compoziția și structura ajustării fiscale trebuie să fie rezultatul unei doctrine, al unei viziuni logice, ceea ce este esențial.
Austeritatea și-a dovedit rapid limitele, în timp ce consolidarea fiscal-bugetară calitativă este un proces structural, de transformare, de „distrugere creatoare”, așa cum explica Schumpeter și, actual, modelul Aghion-Howitt.