Vicepreședintele PNL, deputatul Alexandru Muraru, afirmă că reforma administrativă anunțată de Sorin Grindeanu reprezintă „un fake ordinar”, susținând că social-democrații doresc doar să creeze aparența unor reforme, în timp ce „împart statul pe bucăți”.
Poziția lui Alexandru Muraru
Într-o postare făcută marți pe Facebook, Alexandru Muraru a criticat anunțul lui Grindeanu privind o reformă în administrație, despre care spune că nu are criterii clare și că urmează să fie aplicată abia din 2028.
„Reforma administrativă a lui Sorin Grindeanu este un fake ordinar. PSD nu vrea să reformeze nimic. Vrea doar să pară că vrea, în timp ce își împarte statul pe bucăți, de la ministere până la ultima primărie. Grindeanu a anunțat o reformă fără criterii, fără listă de localități, fără sprijinul partenerilor și cu aplicare abia din 2028. Adică după ce PSD își termină treaba de ocupare a administrației”, a declarat Muraru.
Critica la adresa PSD
Liberalul consideră că ceea ce a fost prezentat nu este o reformă, ci „o manevră de imagine”, realizată de un partid care a părăsit guvernarea trântind ușa.
„Acum încearcă să revină pe ușa din spate cu un proiect de vitrină”, a mai spus Alexandru Muraru.
Comparația cu propunerea lui Ilie Bolojan
Deputatul PNL susține că Ilie Bolojan a venit cu „o reformă reală care începea de sus, cu ministere, agenții și prefecturi, acolo unde se ascund sinecurile adevărate”.
„Exact de aceea PSD nu a susținut-o. Pentru PSD, reforma e bună doar când lovește în comunele mici și niciodată când atinge propriul aparat de la centru. O reformă se face la toate nivelurile sau nu se face deloc. PSD a avut șansa să o facă la nivel central și a sabotat-o. Acum vine cu comasarea satelor ca să acopere tot ce a blocat. Nu ține. PSD nu reformează statul. PSD îl ocupă”, a adăugat Alexandru Muraru.
Anunțul lui Sorin Grindeanu
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni, după ședința conducerii partidului, că intenționează să îi propună premierului Luca Niculescu angajarea separată a răspunderii Guvernului pe tema reformei administrativ-teritoriale, precum și pentru reorganizarea la nivel guvernamental.