Aliații occidentali care caută o cale de a asigura Strâmtoarea Hormuz pentru transportul de energie se lovesc de o realitate sumbră: un efort similar, demarat cu ani în urmă în Marea Roșie, a consumat miliarde de dolari și a înregistrat în final un eșec în fața houthiților din Yemen.
Lecțiile costisitoare din Marea Roșie
Experiența scumpă din Marea Roșie – cu patru nave scufundate, arme utilizate în valoare de peste 1 miliard de dolari și o rută pe care industria navală încă o evită în mare parte – se profilează acum asupra Strâmtorii Hormuz. Această arteră maritimă, mai complexă, este folosită de aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol și gaze naturale lichefiate și este acum blocată de Iran, un adversar mult mai formidabil decât houthiții.
Amenințările Iranului asupra strâmtorii și atacurile sale împotriva infrastructurii energetice din țările vecine din Golf au declanșat o creștere vertiginoasă a prețurilor petrolului, reprezentând cea mai gravă perturbare a aprovizionării cu petrol și gaze din istorie. Fără redeschiderea strâmtorii, penuriile se vor agrava, periclitatând creșterea costurilor energiei, alimentelor și a multor alte produse la nivel mondial.
„Nu există niciun substitut pentru Strâmtoarea Hormuz. Este strâmtoarea lumii, conform dreptului internațional și realității practice.”
Acestea sunt cuvintele directorului executiv al Kuwait Petroleum, șeicului Nawaf Saud Al-Sabah. Membrii Consiliului de Securitate al ONU negociază rezoluții pentru protejarea strâmtorii, unele națiuni, precum Bahrain, adoptând o poziție fermă care ar autoriza utilizarea „tuturor mijloacelor necesare”, inclusiv potențial forța.
Provocări militare fără precedent
Iranul deține forțe militare mult mai avansate decât houthiții, având la dispoziție un arsenal de drone ieftine, mine plutitoare și rachete, precum și un acces facil de pe coasta sa muntoasă și abruptă către strâmtoarea îngustă.
„Apărarea operațiunilor de convoi în Strâmtoarea Hormuz este mult mai dificilă decât în Marea Roșie”, a declarat contraamiralul în rezervă Mark Montgomery, care a participat la escortarea petrolierelor americane prin strâmtoare în 1988, în timpul războiului Iran-Irak.
Zona de pericol din jurul Strâmtorii Hormuz este de până la cinci ori mai mare decât zona de atac a houthiților din jurul Strâmtorii Bab el-Mandeb. Spre deosebire de aceștia, Garda Revoluționară Islamică a Iranului este o armată profesionistă, cu fabrici proprii de arme și acces la finanțare.
Experții militari susțin că asigurarea escortei pentru strâmtoare ar necesita până la o duzină de nave de război mari, precum distrugătoare, susținute de avioane, drone și elicoptere, pentru a compensa limitările create de spațiul restrâns de manevră. Acoperirea aeriană ar fi esențială pentru a contracara atât dronele, cât și navele cu sau fără echipaj, încărcate cu explozibili, care se pot amesteca cu ușurință în traficul maritim obișnuit.
- Iranul are rachete și drone ascunse în clădiri și peșteri de-a lungul coastei.
- În unele zone, țărmul este atât de aproape încât dronele pot înconjura o navă în 5-10 minute.
- „Există rachete balistice, drone, mine plutitoare și, chiar dacă ai reuși să distrugi aceste trei capacități, mai există operațiunile sinucigașe”, a explicat un analist.
Riscuri și implicații politice
Această situație reprezintă o mare preocupare pentru președintele SUA, Donald Trump, care încearcă să justifice un potențial război cu Iranul înaintea alegerilor intermediare din noiembrie. Alegătorii americani, obosiți de inflație, se confruntă acum cu prețul benzinei de aproape 4 dolari pe galon. Analiștii afirmă că prețurile energiei nu se vor normaliza decât după redeschiderea căii navigabile.
Trump a fost evaziv privind implicarea SUA, sugerând mai recent că alte națiuni ar trebui să conducă efortul. Iranul a blocat accesul majorității navelor la strâmtoare după atacurile comune ale SUA și Israelului din 28 februarie. Un parlamentar iranian a declarat săptămâna trecută că Iranul analizează o propunere de a percepe taxe navelor care doresc să utilizeze strâmtoarea.
Misiunea din Marea Roșie, lansată în decembrie 2023, a fost considerată o victorie tactică, dar un eșec strategic. Transportatorii evită acum acea rută, care odinioară reprezenta 12% din comerțul global, optând pentru ocolirea Cornului Africii.
Minele marine și mini-submarinele reprezintă amenințări noi față de care SUA nu s-a confruntat în Marea Roșie. Potențialul de pierderi umane este semnificativ: pierderea unui distrugător ar însemna aproximativ 300 de marinari.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că nu există dovezi clare că Iranul ar fi minat strâmtoarea, deși au apărut informații despre amplasarea a aproximativ o duzină de mine.