Ieri am scris despre haosul de la Sărărilor nr. 7, unde firma B&B Residence SRL descarcă moloz peste propria sancțiune a Gărzii de Mediu, cu un fel de ostentație care pare să-i amuze pe toți, cu excepția celor care locuiesc acolo. Astăzi continuăm plimbarea. Pentru că haosul de la Sărărilor nu se termină la gardul terenului. Se prelungește, printr-un noroc comercial extraordinar, până la câteva sute de metri mai încolo, în incinta Complexului SUCPI, unde tronează și funcționează, senină, o stație de preparare betoane.
Aceeași familie de patroni, frații Bacriz. Aceeași Craiova. Aceeași tăcere instituțională. Numai firma diferă, ca să se încurce statisticienii.
O stație de betoane lângă blocuri. Chiar lângă.
Să începem cu partea plictisitoare, aceea care se cheamă „lege în vigoare”. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 994/2018, prin care au fost modificate Normele de igienă aprobate prin Ordinul 119/2014, spune un lucru foarte simplu. Între o stație de preparare betoane și zonele de locuit trebuie să existe o distanță minimă de protecție sanitară de 500 de metri. Cinci sute. Nu cincizeci. Nu o sută. Cinci sute.
Stația de betoane se află în incinta Complexului SUCPI, cu acces prin parcarea centrului comercial, adică din interiorul perimetrului care le aparține. Pe strada Gârlești, stația se învecinează direct cu niște case de locuit, la mai puțin de 50 de metri, iar la aproximativ 200 de metri se află cartierul rezidențial Happy Residence. Cincizeci de metri. Adică de zece ori sub pragul minim prevăzut de lege. Oameni care se trezesc dimineața cu zgomotul utilajelor, cu praful de ciment pe gazon și cu autobetonierele defilând prin zonă. La blocurile de pe Sărărilor, distanța este ceva mai mare, dar tot sub pragul legal.
Dacă un cetățean suficient de curajos deschide Google Maps și măsoară, descoperă că terenul cu moloz al B&B Residence și stația de betoane a SUCPI formează, împreună, un mic coridor industrial improvizat chiar sub ferestrele locuitorilor.
Un coridor pe care nimeni nu l-a aprobat vreodată printr-un plan urbanistic serios, dar care există, funcționează și scoate bani.
Întrebarea este firească. Cum a ajuns o stație de betoane să funcționeze la această distanță? Răspunsul scurt: nu știm. Răspunsul lung ar trebui să-l dea Agenția pentru Protecția Mediului Dolj, Direcția de Sănătate Publică Dolj și Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Dolj. Până la data publicării acestui articol, niciuna dintre aceste instituții nu a simțit nevoia să își facă publică poziția.
Probabil sunt ocupate. La fel ca atunci când cetățeanul sună să reclame.
Autobetonierele cu SUCPI pe ele, prin centrul orașului. Plătesc ceva pentru asta?
Dacă locuiești în Craiova, nu ai cum să nu le vezi. Zilnic, de dimineața până seara, trec pe Calea București autobetoniere imense, cu tambur care se învârte și cu sigla SUCPI scrisă mare, ostentativ, pe laterală. Le vezi cu zecile, în trafic, oprite la semafor, blocând benzi, stropind cu noroi trotuarul.
Conform Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și Hotărârilor Consiliului Local privind tarifele pentru accesul autovehiculelor de mare tonaj în municipiu, traficul greu pe arterele Craiovei este reglementat și, de regulă, tarifat. Autovehiculele peste 3,5 tone au nevoie de autorizație specială pentru tranzitarea anumitor zone, iar o autobetonieră încărcată depășește confortabil 25 de tone.
Achită SUCPI aceste tarife, pentru fiecare autobetonieră care circulă prin centrul orașului? Are autorizațiile la zi pentru traseele folosite? Câți bani ar trebui să intre lunar în bugetul local din această activitate și câți intră efectiv? Sunt întrebări care nu le pune nimeni. Le punem noi, pentru că ne lovim de aceste autobetoniere zilnic, în timp ce contribuțiile din bugetul local pentru întreținerea drumurilor se plătesc, iată, mai ales de cetățeni.
Cum faci beton fără agregate? Răspunsul, într-un reportaj difuzat la televiziunea națională
Aici intrăm într-o zonă delicată a întrebărilor legitime. Pentru beton ai nevoie, invariabil, de trei ingrediente: ciment, apă și agregate minerale, adică nisip și sort extrase, de regulă, din albiile râurilor sau din cariere. Ingredientul dominant, cel care ocupă trei sferturi din volumul betonului, îl reprezintă agregatele. Fără nisip și sort, nu există beton. Este chimie de clasa a VIII-a.
Întrebarea corectă devine atunci: de unde își procură agregatele stația de betoane din incinta SUCPI?
Cu aproximativ două săptămâni înainte de publicarea acestui articol, emisiunea de investigații „România, te iubesc!” a difuzat un reportaj filmat cu drona pe Dunăre, la Ciupercenii Vechi, sat aparținând Municipiului Calafat, județul Dolj. Reportajul arată, cu imagini din aer, o draglină extrăgând agregate minerale din fundul Dunării. Potrivit constatărilor echipei Pro TV, extracția se desfășura fără autorizațiile legale necesare. Extragere ilegală, deci, furt din patrimoniul public al statului român.
Întrebarea care se impune, și pe care autoritățile, dacă își fac cinstit treaba, ar trebui să și-o pună ele, nu un cetățean oarecare cu telefonul în mână, este: ce fel de agregate ajung la stația de betoane din SUCPI Craiova, de la cine sunt cumpărate și cine a verificat trasabilitatea acestor transporturi?
Conform normativului NE 012/1:2022 privind producerea betoanelor, act tehnic obligatoriu în România, orice stație de betoane are obligația să dețină documente de proveniență pentru fiecare transport de agregate pe care îl primește. Avize de însoțire a mărfii, facturi, certificate de calitate și dovada că furnizorul are autorizație de exploatare valabilă. Toate acestea trebuie să poată fi arătate oricărui inspector.
A pus cineva această întrebare la SUCPI? Dacă da, ce a răspuns firma? Dacă nu, de ce nu?
Frații Bakri. Sau cum să fii pe toate frontierele mediului simultan, fără să te deranjeze nimeni
Stația de betoane din SUCPI aparține, conform informațiilor publice disponibile, aceluiași grup de interese care deține și B&B Residence SRL, firma despre care am scris ieri, cea care tocmai a fost sancționată de Garda de Mediu pentru abandonarea de deșeuri pe Sărărilor nr. 7 și care, la câteva zile după primirea sancțiunii, a descărcat din nou moloz peste ea, în văzul unui comisar-șef Calinoiu care „nu are oameni”.
Frații Bakri, așa cum sunt cunoscuți în mediul afacerilor din Craiova, apar, firmă după firmă, în dosare și sesizări de mediu care par să urmeze, cu o consecvență aproape admirabilă, același tipar. Încălcări ale normelor, amenzi, ignorare a măsurilor dispuse, repetarea faptei, încă o amendă, și tot așa, la infinit, într-un joc în care singurul care pierde este cetățeanul.
Nu este o coincidență. Și nu este, cu siguranță, ghinion. Când aceiași patroni, prin firme diferite, ajung să încalce aceleași legi, în aceeași zonă a orașului, cu aceleași tipuri de sancțiuni aplicate și ignorate, vorbim despre un model de afaceri, nu despre un accident.
Iar modelul acesta de afaceri are nevoie, ca să funcționeze, de un lucru esențial. Ca instituțiile statului să privească în altă parte. Să semneze răspunsuri formale. Să trimită cetățenii de la o autoritate la alta. Să invoce „lipsa de oameni”, „terenul privat”, „competența altei instituții”, „termenul legal de răspuns”. Orice, numai controlul efectiv, nu.
Patru întrebări, patru instituții
Pentru că retorica fără întrebări clare este doar zgomot, iată patru întrebări foarte concrete, adresate public, la care cetățenii Craiovei merită răspunsuri în scris.
1. Agenția pentru Protecția Mediului Dolj: stația de preparare betoane din incinta Complexului SUCPI din Craiova deține autorizație de mediu valabilă la data publicării acestui articol? Dacă da, care este numărul, data emiterii și data expirării? Dacă nu, de când funcționează fără autorizație?
2. Direcția de Sănătate Publică Dolj: a fost verificată vreodată respectarea distanței de 500 de metri față de zonele de locuit, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 994/2018, pentru stația de betoane SUCPI, care are blocuri la mai puțin de 50 de metri? Există un studiu de impact asupra sănătății populației?
3. Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Dolj: câte controale au fost efectuate la stația de betoane SUCPI în ultimii trei ani și care au fost rezultatele acestor controale? A fost verificată vreodată trasabilitatea agregatelor minerale folosite de stație?
4. Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj: având în vedere reportajul difuzat de emisiunea „România, te iubesc!” referitor la extragerea ilegală de agregate minerale din Dunăre, în zona Ciupercenii Vechi, faptă care, potrivit Legii minelor nr. 85/2003, este infracțiune, au fost dispuse, din oficiu, verificări privind traseul acestor agregate și firmele care le cumpără, inclusiv stații de betoane aflate în imediata apropiere geografică?
Întrebarea care nu ne dă pace
Cetățeni obișnuiți ai Craiovei au reușit, în câteva zile, să identifice și să documenteze:
• încălcarea distanței minime sanitare de 500 de metri, cu blocuri la sub 50 de metri de stație;
• absența balastierei SUCPI de pe harta oficială a balastierelor autorizate (https://www.inspectorulbalastierelor.ro);
• expirarea, conform datelor publice, a unicei autorizații pe care a putut-o găsi;
• existența unei balastiere ilegale, filmate cu drona, care produce exact materia primă pe care stația o procesează;
• un tipar repetitiv de încălcare a legislației de mediu de către firmele aceleiași familii de patroni;
• trafic zilnic, vizibil cu ochiul liber pe Calea București, de autobetoniere cu sigla SUCPI, pentru care nu există date publice despre achitarea tarifelor de tranzit.
Simpli oameni. Cu telefoanele mobile și cu Google Maps. În câteva zile. Fără resurse, fără echipă, fără atribuții de control, fără buget. Întrebarea pe care nu mai putem să nu o punem public este aceasta: ce fac, pentru salariile lor plătite din banii publici, instituțiile care ar fi trebuit să descopere toate acestea cu ani în urmă?
Și întrebarea complementară, mai deranjantă: cine îi protejează pe frații Bakri la Craiova?
Nu formulăm acuzații. Formulăm o întrebare publică, la care autoritățile menționate au obligația să răspundă. Iar tăcerea, în astfel de situații, vorbește ea însăși.
În loc de final
Atunci când un oraș reședință de județ acceptă ca, la 50 de metri de blocuri și la 200 de metri de un cartier rezidențial întreg, să funcționeze o stație de betoane a cărei singură urmă de autorizație pare să se fi stins, ale cărei autobetoniere tranzitează zilnic centrul orașului fără ca cineva să verifice dacă plătesc pentru asta, alimentată, după toate aparențele geografice, din aceeași arie unde s-a filmat, cu drona, furt de agregate din Dunăre, într-un perimetru pentru care Pro TV a constatat lipsa autorizațiilor necesare, iar Administrația Bazinală de Apă Jiu ar fi aplicat, în martie 2026, o amendă de 120.000 de lei, și unde firmele care se fac vinovate de aceste lucruri aparțin aceluiași grup familial, atunci acel oraș nu are o problemă cu câteva firme.
Are o problemă cu instituțiile sale.
Iar problema aceasta nu se rezolvă din birourile instituțiilor respective. Se rezolvă numai atunci când presa întreabă, când opinia publică pretinde, când Parchetul se sesizează și când cetățenii refuză să mai fie plimbați de la un ghișeu la altul.
Continuăm. Cu cererile depuse, cu răspunsurile sau tăcerile primite, cu documentele care încep, încet-încet, să apară la suprafață. Rămâneți pe recepție.
SURSA FOTO: PROTV (ROMANIA, TE IUBESC)