O propunere legislativă a USR care vizează Legea nr. 305/2022 privind Inspecția Judiciară ridică semne de întrebare grave privind independența justiției și coerența actului normativ, prin mecanisme care pot duce la politizarea disciplinei magistraților și blocaje instituționale.
Mecanismul nou de numire și riscul de politizare
Proiectul instituie un proces nou de selecție pentru funcțiile de inspector-șef și adjunct, implicând Parlamentul și o comisie tehnică. Inițiatorii argumentează necesitatea „transparenței și controlului democratic indirect”, însă modificarea deschide calea implicării factorului politic într-un domeniu care ar trebui protejat de influențe externe. Potrivit propunerii, candidații vor fi audiați de comisiile juridice parlamentare, care emit un aviz consultativ. Deși acest aviz nu este obligatoriu, simpla introducere a Legislativului în procedură este problematică.
Având în vedere că Inspecția Judiciară investighează disciplinar magistrații, iar autoritatea de supraveghere o deține Consiliul Superior al Magistraturii ca garant al independenței, orice formă de control parlamentar, chiar indirect, reprezintă o politizare. Pericolul nu constă doar în efectele juridice directe, ci în semnalul instituțional trimis și în potențialele presiuni informale în jurul unor funcții-cheie.
Blocaj instituțional și contradicții normative
Un alt element sensibil este instituirea unui prag de vot de două treimi din membrii CSM pentru numire. În ciuda intenției de a asigura consens, proiectul nu prevede niciun mecanism pentru situația în care acest prag nu este atins. În practică, acest lucru poate paraliza procedura și prelungi mandatelor interimare, generând instabilitate.
O problemă majoră este lipsa de corelare cu legislația existentă. De exemplu, legea actuală prevede că inspectorul-șef „verifică, aprobă, confirmă sau avizează” actele inspectorilor. În același timp, noul text stipulează că acesta „nu poate interveni în soluțiile dispuse de inspectorii judiciari în cauzele individuale decât în cazurile expres prevăzute de lege”. Fără a modifica și articolele referitoare, această limitare rămâne teoretică, creând o contradicție evidentă.
Concepte neclare și neconcordanțe
Proiectul introduce și noțiuni vagi, precum interdicția „selecției țintite a cauzelor”, fără a oferi o definiție precisă. Nu este clar delimitată granița dintre o prioritizare legitimă și una abuzivă, ceea ce poate duce la o aplicare arbitrară sau ineficientă a prevederii.
De asemenea, se prevede includerea în raportul anual a concluziilor unui audit extern anual privind repartizarea aleatorie a dosarelor. Însă legislația în vigoare reglementează deja un audit extern, dar într-o altă periodicitate. Apare astfel o neconcordanță între noile obligații și cadrul legal existent, care poate crea confuzie în aplicare.
Lipsa unei fundamentări solide
Expunerea de motive invocă fenomene precum „captura instituțională” sau „lipsa încrederii publice”, dar nu aduce exemple concrete, date sau comparații cu practica europeană care să justifice în mod precis soluțiile avansate. În absența acestei fundamentări, iniiativa riscă să fie percepută mai degrabă ca o intervenție politică într-un domeniu sensibil decât ca o reformă necesară și bine calibrată.