”Board of Peace – o ședință importantă cred, prima a acestei noi organizații la care România este observator, nu membru. Este o inițiativă a Statelor Unite și a Președintelui Trump, pentru pace în Gaza. De ce e important ca România să fie parte, ca observator, la această inițiativă – pentru că trăim într-un context de securitate în care e important să fii prezent, pentru ca tu însuți să ai securitate, și pentru că Statele Unite sunt Partenerul Strategic al României, și pentru că România are o tradiție de a colabora, de a fi prezentă în Orientul Mijlociu, și este o inițiativă cât se poate de concretă, realizabilă, a restabili pacea în regiune”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan a mai precizat că suntem în situația unei diplomații economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părți de lume destul de apropiată geografic de România, și asta nu poate decât să ne bucure.
”De ce am venit aici? Am venit pentru că este, cum am spus mai devreme, o inițiativă a Partenerului nostru Strategic și este o chestiune de securitate, în condițiile în care, în lumea actuală, toate lucrurile sunt legate între ele. Participăm la Coaliția de Voință, de exemplu, pentru că ne interesează securitatea Europei și e important să fim acolo unde se iau decizii. (...) V-am explicat de ce am venit. Pentru politica noastră externă, e important să fim parteneri în diferite formate și mai ales, dacă vorbim strict de securitate, să consolidăm, să aprofundăm parteneriatul cu Statele Unite - ăsta e motivul pentru care am venit. Bineînțeles, în subtext se pune întrebarea pe care am auzit-o încă din campania electorală „Cum alegem între Statele Unite și Uniunea Europeană?”. Și răspunsul meu încă din campania electorală a fost: nu alegem între Statele Unite și Uniunea Europeană. Avem și într-o parte, și în alta, încercăm să fim parteneri corecți în toate parteneriatele pe care le avem, iar aici Comisia Europeană însăși a fost reprezentată”, a mai explicat șeful statului.