Oana Zăvoranu scăpată de un dosar penal. Situația celui în care e acuzată de șantaj

oana zavoranu scapata de un dosar penal situatia celui in care e acuzata de santaj
Sursă foto: Facebook

Oana Zăvoranu a fost informată că procurorii au renunțat la urmărirea penală într-unul dintre dosarele în care era implicată, dosarul fiind închis. Cu toate acestea, vedeta mai are de așteptat până când va scăpa complet de problemele juridice.

Decizia procurorilor

Oana Zăvoranu urmează să se prezinte în fața magistraților săptămâna viitoare, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus închiderea unui dosar penal. Procurorii au ales soluția de renunțare la urmărirea penală pentru acest caz.

Al doilea dosar și acuzațiile de șantaj

Într-un alt dosar, Oana Zăvoranu este acuzată de șantaj, alături de avocatul ei. Judecătorii au amânat pronunțarea de aproape doi ani, iar dosarul se apropie de termenul de prescripție.

În aprilie 2021, cei doi au intrat în conflict cu medicul Bogdan Ioan Furtună, fostul administrator al clinicii One Life, deținută de vedetă. Disputa dintre ei începuse în perioada 2017-2018, când medicul ocupa funcția de manager al clinicii.

Medicul a afirmat că i-a împrumutat bani brunetei, în timp ce aceasta l-a acuzat că ar fi devalizat clinica prin scheme financiare oculte. Dosarul a fost instrumentat de DNA.

Anchetatorii au susținut că vedeta ar fi exercitat presiuni psihice asupra acestuia, inclusiv prin postări pe Facebook, pentru a obține în mod nejustificat suma de 240.000 de euro de la acesta. Conflictul financiar avea la bază un presupus prejudiciu de 800.000 de euro.

Detalii din rechizitoriu

„S-a reținut ca situație de fapt că, în calitatea sa de acționar majoritar al S.C. One Life S.R.L., inculpata Zăvoranu Ioana în perioada 08.04.2021- 23.04.2021, în contextul negocierii privind încheierea unui contract de tranzacție cu persoana vătămată pentru acoperirea unui pretins prejudiciu cauzat de persoana vătămată în cuantum de 800.000 euro societății One Life SRL pe perioada în care aceasta a fost administratorul societății, având sprijinul inculpatului Călin Ionuț Silviu (avocat al inculpatei) pe care l-a mandatat să negocieze încheierea tranzacției menționate mai sus.

Inculpata Ioana Zăvoranu – n.r. a constrâns persoana vătămată Furtună Ioan Bogdan prin exercitarea de presiuni psihice, ce au constat în conținutul postărilor acesteia de pe rețeaua de socializare Facebook din datele de 20.04.2021 și 21.04.2021, precum și în intervenții televizate, în care se arată aspecte denigratoare referitoare la persoana vătămată privitor la săvârșirea unor fapte de natură penală de către aceasta, acte ce au fost exercitate în scopul obținerii pentru sine a unui folos material în mod injust în cuantum de 240.000 euro.

Activitatea infracțională a inculpatului Călin Ionuț Silviu a constat în aceea că a constrâns persoana vătămată Furtună Ioan Bogdan, prin exercitarea de presiuni psihice care au constat în faptul că, sub pretextul unui posibil prejudiciu cauzat de persoana vătămată Furtună Ioan Bogdan, pe perioada în care aceasta a fost administratorul One Life SRL”, se arată în rechizitoriul procurorilor pe baza căruia cei doi au fost trimiși în judecată.