Liderii europeni discută despre șocul prețurilor la energie

liderii europeni discuta despre socul preturilor la energie

Potrivit Politico printre opțiunile analizate se numără inclusiv plafonarea prețurilor sau eliberarea stocurilor de petrol de urgență.

Comisia Europeană a exclus până acum utilizarea puterilor de urgență care ar permite guvernelor UE să cheltuiască bani publici pentru a compensa prețurile mai mari la energie. Dar soluții trebuie să găsească.

Creșterea îngrijorătoare a prețurilor amintește de situația de la sfârșitul anului 2022, când prețurile la energie au crescut vertiginos în tot blocul comunitar în urma invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia și au declanșat o luptă pentru diversificarea importurilor de energie ale UE.

Cât va dura șocul energetic? Donald Trump a declarat luni seară pentru CBS News că războiul cu Iranul s-ar putea termina în curând - „Cred că războiul este foarte complet, practic”, a spus el.

Politico mai scrie că UE se pregătește pentru o reluare neplăcută a șocului inflaționist care a venit în urma invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia. Dar până acum, opinia de la Bruxelles se reduce la aceasta: Stați pe loc, nu am ajuns încă acolo.