Deputata Diana Tușa a exprimat îngrijorarea că dezbaterea publică privind scăderea vârstei răspunderii penale a minorilor este dominată de emoție. Ea susține că discuția ar trebui bazată pe discernământul copiilor și pe responsabilitatea statului de a-i proteja.
Într-o declarație publică, Tușa a afirmat că reacțiile apărute în ultimele zile, de la cereri pentru pedepse severe până la solicitări de modificare a limitei de vârstă, par să uite că subiectul implică copii, tratați ca și cum ar fi adulți.
Ea a menționat tragedia de la Cenei, unde trei minori au ucis un adolescent de 15 ani, recunoscând gravitatea evenimentului. Totuși, deputata avertizează că deciziile legislative nu trebuie luate sub presiunea emoțiilor puternice și fără o viziune de ansamblu asupra cazului.
Tușa subliniază că problema centrală, în opinia sa, nu este vârsta, ci capacitatea de discernământ a copilului. Ea amintește că legislația actuală prevede că minorii cu vârsta între 14 și 16 ani răspund penal doar dacă o expertiză dovedește că au avut discernământ la momentul faptei.
Deputata explică că discernământul nu poate fi stabilit automat prin lege sau presupus în funcție de o anumită vârstă. Nu se poate decreta prin lege că un copil de 14 sau 13 ani înțelege automat diferența dintre bine și rău sau poate evalua consecințele acțiunilor sale.
Tușa arată că nivelul de discernământ depinde nu doar de inteligență, ci și de dezvoltarea fiziologică, de educație și de mediul în care copilul a crescut. Copii de aceeași vârstă pot avea grade de maturitate foarte diferite, iar același copil poate fi matur într-o situație și imatur în alta.
În acest context, deputata afirmă că adevărata problemă nu este limita de vârstă, ci nepăsarea și indiferența. Ea descrie un mediu familial problematic, un cadru nepotrivit pentru dezvoltare, coroborat cu deficiențele sistemului de învățământ și cu incapacitatea statului de a-și proteja minorii.
Datele publice indică, conform Tușei, că tragedia ar fi putut fi prevenită. Ea susține că nimeni nu se naște infractor, dar poate deveni, iar minorul implicat este, în primul rând, o victimă care are nevoie de ajutor și tratament, nu de condamnare la pușcărie.
Dezbaterea, consideră ea, ar trebui să se concentreze pe funcționarea statului și pe măsurile necesare pentru ca acesta să-și poată proteja cu adevărat minorii, mai degrabă decât pe modificarea vârstei de răspundere penală.
În final, Tușa avertizează că o abordare strict punitivă, bazată pe principiul „ochi pentru ochi”, ar putea duce la eliminarea oricărui prag de vârstă. Aceasta ar însemna condamnarea unor minori din ce în ce mai mici care, din neștiință și lipsă de discernământ, provoacă astfel de tragedii.