Sociologul Vasile Dîncu identifică un populism al insecurității în România, generat de frica stratificată la adresa războiului, economiei și dezinformării, care împinge cetățenii căutând protecție spre răspunsuri politice diferite.
Clivajul politic al fricii
Războiul, scumpirile și manipularea online sunt văzute de români ca amenințări reale, iar acordul cu privire la gravitatea lor este foarte larg. Conform lui Vasile Dîncu, ruptura politică apare însă atunci când această frică se transformă în acțiune: dezbaterea majoră nu este despre existența riscurilor, ci despre cine și cum oferă protecție împotriva lor.
Clivajul politic apare în momentul în care aceste amenințări sunt traduse în strategii de protecție diferite: integrare sistemică versus prioritizare națională defensivă.
Ideea centrală a analizei este că românii nu neagă pericolele, ci le internalizează profund. Acest lucru face ca societatea să nu se dividă pe tema existenței amenințării, ci pe cea a măsurilor de reacție.
Vulnerabilitatea cumulativă și rolul dezinformării
Dîncu descrie un mecanism prin care fricile nu apar izolat, ci se suprapun, creând o anxietate stratificată. Teama de război se întâlnește cu nesiguranța economică, iar peste ele se adaugă un flux constant de informații contradictorii, fiecare problemă amplificând pe cealaltă.
Vulnerabilitatea informațională joacă un rol crucial în acest proces, dar nu unul primar. Ea nu generează anxietatea strategică, ci o accelerează, transformând spațiul online într-un amplificator al temerilor. Într-o societate deja tensionată, frica se răspândește mai repede și împinge oamenii către soluții radical simplificate.
Expresia politică a deficitului de protecție
Consecința directă este una politică. Când informația devine suspectă și reperele se estompează, promisiunile de protecție imediată devin mult mai atractive decât proiectele pe termen lung. În acest context, Dîncu avertizează că o parte din discursurile populiste trebuie interpretate ca un simptom al lipsei de protecție, nu ca o respingere culturală sau automată a integrării europene.
Populismul de insecuritate trebuie înțeles ca expresie a unui deficit de protecție.
Societatea poate rămâne într-un regim de insecuritate controlată atâta timp cât instituțiile reușesc să mențină anxietatea în limite funcționale. Când statul pare slab sau incoerent, oamenii caută un alt tip de scut: fie în instituții și alianțe, mergând spre integrare, fie cerând protecție imediată și control direct.
Baza stabilității democratice
În final, Dîncu ajunge la o concluzie cu miză mare: pe flancul estic al Europei, securitatea nu poate fi înțeleasă doar ca geopolitică. Ea depinde de trioul economie–informație–încredere în instituții.
Stabilitatea democratică se menține nu prin absența amenințărilor, ci prin capacitatea instituțională de a preveni transformarea anxietății cumulative într-o fractură politică activă. Aceasta este condiția esențială pentru a gestiona presiunile viitoare.