Inspectoratul de Stat în Construcţii desfășoară verificări la un imobil de locuințe din Capitală, după ce un balcon s-a desprins și a căzut. Bucăți de beton au ajuns pe trotuar de la nivelul etajului 7, iar doar norocul a făcut ca incidentul să nu se soldeze cu victime.
Ancheta autorităților
Echipele de control trebuie să stabilească acum dacă și celelalte balcoane prezintă risc de prăbușire. Paradoxal, clădirea ridicată în anul 1978 figura pe lista de așteptare pentru lucrări de anvelopare.
Impactul și reacțiile locatarilor
Plăcile de beton ale balconului de la etajul șapte s-au rupt bucată cu bucată și au căzut pe trotuar. Au rămas doar geamurile termopan, suspendate într-o poziție periculoasă. Nimeni nu se afla în zonă la acea oră, deși locul este intens circulat și se află vizavi de unul dintre cele mai mari parcuri din Capitală, Tineretului. Fragmentele masive au lovit două autoturisme parcate și au produs cratere adânci în asfalt.
„Este destul de periculos ce se întâmplă. Putea să cadă peste un copil care trece pe aici în fiecare zi. Și celelalte balcoane chiar par foarte degradate și e posibil să mai cadă încă vreunul.
Mi-e frică, da. Există oricând să cadă plăcile pe toate părțile și pe partea asta și pe partea cealaltă. Niciodată nu au fost reabilitate. Ar trebui da, reabilitate de la subsol că aici a fost o groapă, pe groapa de gunoi e",
Locuitorii trăiesc cu teama că un astfel de eveniment se poate repeta oricând, mai ales că numeroase balcoane prezintă fisuri vizibile. Oamenii susțin că au semnalat problemele autorităților de mai multe luni, însă abia acum primăria a anunțat că va interveni.
Măsuri și responsabilități
Lucrările la imobilul construit în 78, dar și la alte clădiri cu fațade în pericol de prăbușire, ar urma să demareze săptămâna viitoare. Responsabilitatea integrală revine primăriei sectorului 4. Totuși, și proprietarii vor suporta costuri.
„În cursul zilei de azi o echipă de inspectori se va deplasa la fața locului va întocmi un act de control prin intermediul căruia se va dispune măsură de expertizare a tuturor balcoanelor de la acel imobil. Pe cheltuiala asociației de proprietari", a declarat Taropa Tiberiu, purtător de cuvânt ISC.
Contextul mai larg
Ultimul proces de modernizare din cartierul Tineretului a debutat în 2024, când mai multe blocuri au beneficiat de reabilitare termică. În această vară, constructorii au refăcut covorul asfaltic, trotuarele și intrările în blocuri. Bucureștiul rămâne, conform statisticilor, cea mai vulnerabilă capitală din Uniunea Europeană din cauza stării de degradare a numeroaselor clădiri.
Anul trecut, la un bloc din centru, bucăți din tencuială și dintr-un balcon s-au desprins peste o mașină parcată. La scurt timp, fațada unor magazine dintr-o zonă aglomerată s-a prăbușit chiar sub ochii polițiștilor.