Funcționarii publici din Oradea se confruntă cu o situație paradoxală din cauza propriului sistem de modernizare. În clădirea Primăriei Oradea, care este în curs de renovare cu fonduri europene, un sistem automat de economisire a energiei reduce iluminatul în birouri atunci când senzorii nu detectează mișcare.
Problema apare când angajații sunt preocupați de sarcini de birou obișnuite, cum ar fi tastarea sau citirea documentelor. Pentru algoritmul sistemului, o persoană care mișcă doar degetele este echivalentă cu un spațiu neocupat.
În logica acestei modernizări, un funcționar care stă pe scaun, gândește, scrie sau analizează date, dar nu se deplasează fizic, este considerat inexistent. Din perspectiva tehnologiei, acesta devine o prezență fără relevanță energetică.
Ironia este că și managerii și directorii care au gestionat achiziția fondurilor se confruntă cu aceeași problemă. Ei se văd nevoiți să efectueze mișcări deliberate prin birou pentru a fi detectați de senzori și a evita să fie marcați ca absenți.
Aceasta a creat un paradox în care, pentru a demonstra că sunt prezenți și lucrează, angajații trebuie să simuleze activitate fizică. În era digitalizării, munca intelectuală statică a devenit insuficientă pentru a dovedi prezența.
Rezultatul practic este că lumina se diminuează și apoi se stinge complet, forțând persoanele din încăpere să se ridice, să gesticuleze sau să se plimbe pe loc. Aceste acțiuni nu sunt făcute pentru relaxare, ci pentru a confirma existența lor în fața sistemului automat.
Concentrarea, efortul intelectual sau munca neobservabilă nu au valoare în acest context. Singurul lucru care contează este efectuarea unor mișcări vizibile, cum ar fi fluturatul mâinilor sau câțiva pași. Situația amintește de vechea expresie „Mircea, fă-te că lucrezi!”, doar că acum destinatarul este un senzor și nu un supraveghetor uman.
Sistemul este conceput pentru a economisi energie atunci când încăperile sunt goale, dar nu poate face distincția între un birou liber și unul ocupat de o persoană imobilă. Indiferent cât de avansată este tehnologia, ea nu poate identifica prezența umană decât prin intermediul mișcării corporale ample.
Ca urmare, s-a născut un teatru administrativ neintenționat, în care funcționarii interpretează rolul de angajați activi pentru a păstra lumina aprinsă. Spectatorul acestei scene nu este nici publicul, nici superiorii ierarhici, ci senzorii care cred că activitatea vitală începe de la mișcarea brațelor.
Modernizarea aduce beneficii în economisirea energiei, dar oferă și o lecție neprevăzută. Orice sistem inteligent are încă limitări în a diferenția între un om care lucrează și un obiect static. Până la o eventuală îmbunătățire a software-ului, angajații au învățat o regulă simplă: pentru a avea lumină, trebuie să fii văzut de algoritm.