Laminoarele Liberty Galați, aproape de repornire: 1.000 de angajați ar urma să fie implicați în producție

laminoarele liberty galati aproape de repornire 1 000 de angajati ar urma sa fie implicati in productie
Sursă foto: https://libertysteelgroup.com/

După o perioadă îndelungată de inactivitate, laminoarele din cadrul combinatului siderurgic de la Galați ar putea fi repornite după data de 15 octombrie, însă condiția esențială rămâne asigurarea costurilor cu energia electrică. Aproximativ jumătate dintre cei 2.000 de salariați ar putea fi antrenați în această activitate.

Contextul repornirii

Anunțul privind posibila reluare a producției vine la un an distanță de la primele intenții exprimate în acest sens și la două luni și jumătate după semnarea înțelegerilor. Pe 22 iulie, reprezentanții combinatului au parafat un pachet de contracte de tolling pentru laminarea unor loturi de tablă groasă, rulouri laminate la cald și tablă acoperită organic.

Aceste contracte vizează clienți precum Glencore din Marea Britanie și Kaiseri Metal Center K.M.C. din Turcia, prin filiala sa Ripen din România.

Cu toate acestea, certitudinea că laminoarele vor deveni operaționale nu există nici în prezent.

„Demararea efectivă a procesului rămâne condiționată de posibilitatea achitării costului energiei electrice necesare operațiunii. După pornirea liniilor de producție și în funcție de evoluția acestui context, ne așteptăm să fie încheiate și alte contracte de tolling”, a transmis Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.

Provocările tehnice ale repornirii

Combinatul siderurgic din Galați, construit în urmă cu șase decenii, a fost proiectat cu două fluxuri de producție: unul primar, care presupune transformarea materiilor prime în fontă și oțel, și unul secundar, unde oțelul este modelat în tablă groasă, rulouri laminate la cald ori la rece, zincate sau vopsite.

Producția nu poate începe instantaneu, fiind necesară o perioadă de pregătire de câteva zile sau chiar săptămâni.

În Laminorul de Tablă Groasă (LTG), procesul debutează cu încălzirea semifabricatelor, respectiv a bramelor, în trei cuptoare cu capacitate de 150 t/h. Laminarea se realizează apoi cu ajutorul a două caje: una determină lățimea, cealaltă grosimea și lungimea tablei-mamă. Ulterior, tablele se răcesc pe trei paturi de răcire.

În cadrul Laminorului de Benzi la Cald (LBC) există patru zone tehnologice: cuptoarele de încălzire, trenul degroșisor, trenul finisor și zona ruloarelor.

Toate acestea necesită reglaje și zeci sau sute de tone de materiale consumabile, cum ar fi uleiul sau vaselina, pe lângă bramele destinate prelucrării.

„Pe parte de LBC nu s-a început nimic, s-au adus însă vreo 2.000 de tone de brame cu trenul, acum o săptămână. La LTG au fost niște lucrări”, a declarat un angajat din Liberty Galați.

„Aceste brame, aceste semifabricate, nu sunt universale ci destinate fie laminorului de tablă groasă, fie celui de benzi la cald. Nu vorbim de un semifabricat pe care să-l folosești după aceea oriunde dorești. Chiar deloc”, a explicat un membru din conducerea Liberty Galați.

„Cu alte cuvinte, dacă e să dăm drumul, o să dăm drumul probabil secvențial, întâi LTG-ul și după aceea LBC-ul. Pentru că liniile au stat mult timp, e nevoie de niște pregătiri tehnice, niște verificări electrice, la macarale, niște reautorizări și așa mai departe”, arată membrul din conducerea Liberty Galați de ce procesul de repornire presupune un timp de pregătire.

„Strict tehnic, suntem cumva gata. Dar acest gata înseamnă o campanie de pregătire de câteva săptămâni. Ambele laminoare au în capetele lor niște cuptoare, care trebuie încălzite. Asta înseamnă două-trei zile să arzi gaz pentru nimic”, mai spune reprezentantul Liberty Galați. Operațiunea implică și costuri suplimentare care sunt dificil de suportat, în actualul context de criză.

Impactul asupra angajaților

Reluarea parțială a producției ar putea reprezenta o gură de oxigen și pentru jumătate din angajați. Neplătiți din luna mai, fără perspective pe termen scurt, ar avea șansa de a-și încasa banii pentru perioada lucrată în regim de tolling.

În ceea ce privește primirea integrală a drepturilor, ea ar putea avea loc odată cu vânzarea combinatului.

„Salariații au prioritate în recuperarea sumelor restante, chiar dacă vorbim de active garantate (ale altor creditori, cum ar fi statul). Cu siguranță, la vânzare datoriile salariale vor fi acoperite integral. Toate simulările au în vedere acest aspect”, a explicat în septembrie Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.

Întrebat cum se vor descurca angajații, deja neplătiți de mai multe luni, până la parafarea tranzacției, mai ales că e greu de definit un interval de timp, directorul general al CITR a identificat drept soluție provizorie închirierea mijloacelor de producție.

„De aceea tolling-ul reprezenta o soluție temporală și incompletă de a acoperi parțial aceste costuri salariale. Acesta a fost raționamentul pentru care am urmărit activ aceste contracte de tolling, chiar dacă ele nu produc o marjă pozitivă pentru întreg combinatul, că n-ai cum să susții combinatul doar din activitatea asta. Ar fi acoperită însă o parte substanțială din datoriile curente față de salariați”, a explicat Cîrlănaru.

„În toată perioada, am apreciat efortul oamenilor, din managementul operațional al companiei s-au căutat fel de fel de soluții de a mai obține capital pentru a mai plăti parțial sume (restanțe salariale). Din păcate, fondul de garantare a fost folosit integral”, a adăugat Cîrlănaru.

Perspectivele vânzării combinatului

Acesta a explicat că noul termen stabilit de instanța de judecată în dosarul privind concordatul Liberty Galați, respectiv 2 decembrie 2026, nu este unul definitiv și poate fi devansat.

„Termenul stabilit de instanță, de 2 decembrie, este un termen de control, de supraveghere a procedurii. Asta nu înseamnă că votul (creditorilor) nu se poate da înainte și că instanța nu poate fixa un termen intermediar, pentru a omologa această modificare. Oricând, după ce creditorii aprobă vânzarea în termen de o săptămână, cerem omologarea de la instanță și demarăm procesul de vânzare. Odată ce aprobă creditorii, vindem, încasăm avansul, facem contractul și atunci avem acces la bani cu care să se plătească restanțele salariale”, a explicat Cîrlănaru.

În prezent, o decizie privind soarta combinatului este suspendată după ce principalii creditori, ANAF și Exim Banca Românească, ce totalizează creanțe de peste 450 de milioane de euro și controlează practic decizia, nu au votat nici pentru, nici împotriva noului plan de vânzare prin negociere directă. Este motivul pentru care administratorii concordatari au cerut o prelungire a termenului de judecată, în marja celor 60 de zile permise de lege.

Noul preț de lichidare al Liberty Galați este de 182 milioane de euro, față de 538 milioane de euro, stabilit la prima evaluare, din 28 februarie 2025. Valoarea ar putea fi luată în calcul de principalii creditori pentru stabilirea prețului de pornire, în cazul negocierii prin vânzare directă.

Până în prezent, pentru vânzarea combinatului au fost organizate două licitații ratate, cu un preț de pornire de 709, respectiv 463 milioane de euro.

Primul pas pentru vânzarea prin negociere directă - regulamentul, a fost deja finalizat.