Șantierul Naval Damen Mangalia a rămas din nou fără cumpărător, după ce nici cea de-a patra licitație de vânzare, cu un preț de pornire de 184 de milioane de euro, nu a atras niciun ofertant. Administratorul special a anunțat că o nouă procedură va fi lansată în mai puțin de două săptămâni, la 75% din valoarea de evaluare, în timp ce Damen Holding BV contestă în instanță modificarea regulilor care permit reducerea succesivă a prețului.
Eșecul celei de-a patra licitații
După trei tentative nereușite de vânzare a Damen Mangalia la același preț de pornire de 184 de milioane de euro, nici cea de-a patra licitație, stabilită la același nivel, nu a atras vreun ofertant. „Până în acest moment (miercuri, 30 septembrie) nu s-a înscris niciun participant pentru prima licitație organizată pe Codul de Procedură Civilă”, a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.
„Asta înseamnă că, la momentul la care va avea loc licitația (joi, 1 octombrie), se va constata faptul că nu există niciun ofertant la primul preț de strigare și, de îndată, se va publica anunțul pentru a doua licitație”, a explicat el.
Noul termen și prețul redus
Noul termen nu a fost încă stabilit, dar va fi mult mai scurt față de precedentele, care se acordau o dată pe lună, conform deciziei Adunării Creditorilor. Controlată de compania-mamă Damen Holding BV din Olanda, adunarea stabilise șase licitații lunare consecutive, toate pornind de la același palier – prețul de piață al șantierului, estimat la 184 de milioane de euro. La cererea administratorului special, CITR, instanța a acceptat schimbarea procedurii conform Codului de procedură civilă. Aceasta presupune reduceri succesive de preț și reducerea duratei de organizare, în cazul în care nu există ofertanți.
„Este la dispoziția organizatorului licitației, adică a noastră, să stabilească data următoarei licitații. Va fi într-un termen cât mai scurt”, a explicat Cîrlănaru. Întrebat dacă termenul ar putea fi de două săptămâni, a răspuns „chiar mai puțin de atât”.
În ceea ce privește noul preț de pornire, acesta va fi diminuat. „Aici, regulile sunt cele stabilite de codul de procedură civilă, respectiv că la prima licitație e 100% din valoarea de evaluare, iar la a doua licitație este 75% din valoarea de evaluare”, a explicat directorul general al CITR. Conform acestuia, dacă nu există oferte nici pentru 75%, se poate reduce la 50%, la următoarea licitație.
Schimbarea procedurii și apelul Damen
Pe 7 septembrie 2026, după trei licitații lunare organizate conform deciziei Adunării Creditorilor, la care nu s-a prezentat nimeni, instanța a admis solicitarea administratorului special CITR de schimbare a procedurii. A aprobat vânzarea șantierului „prin licitație publică în cadrul procedurii de executare silită din Codul de procedură civilă”, conform notei de pe portalul de judecată.
Decizia a fost contestată de compania-mamă Damen Holding BV din Olanda. Acționar cu 49% în șantierul de la malul mării, este principalul creditor al constructorului naval român. Damen Shipyards Mangalia a intrat în insolvență pe 19 iunie 2024, după ce colosul olandez reclama plata a 69,5% din totalul datoriilor consemnate la acel moment. Alături de firmele din grup, deține aproximativ 85% din creanțe, fapt ce-i permite să controleze deciziile din Adunarea Creditorilor. Înregistrat pe 25 septembrie, apelul nu a primit încă un termen de judecată.
„Actuala modalitate de vânzare a fost stabilită de instanța de judecată printr-o sentință promulgată de Tribunalul Constanța. Față de acea sentință, Damen, în calitate de creditor, a formulat apel. Apelul nu suspendă efectele sentinței din fond, iar astăzi nu avem un termen fixat. Dacă apelul se respinge, nu se schimbă nimic. Dacă apelul se admite și se consideră că instanța a procedat greșit, acest aspect se va remedia în procedură, însă procesul de vânzare merge mai departe”, a spus Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR.
Contractul cu Rheinmetall și miza vânzării
Vânzarea șantierului naval și termenul în care se va face sunt extrem de importante în contextul în care Guvernul României a semnat un contract de 920 de milioane de euro cu colosul german Rheinmetall pentru construirea, în acea locație, a patru nave militare. Finanțat cu 920 de milioane de euro, prin programul european SAFE, contractul trebuie onorat într-un termen extrem de strâns: până în 2030. Rheinmetall nu s-a prezentat la nicio licitație, până în prezent.
„Vă rugăm să aveți înțelegere pentru faptul că, din principiu, nu facem comentarii cu privire la chestiuni comerciale aflate în curs de desfășurare”, a fost răspunsul sec transmis la solicitarea de către Jan-P. Weisswange, din echipa de relații cu mass-media a Rheinmetall AG, după prima licitație.