Accidentele provocate de trotinetele electrice continuă să facă victime în România, iar în rândul celor care ajung în stare critică la spital se află numeroși minori. 24 de persoane și-au pierdut viața, iar sute de pacienți au necesitat îngrijiri medicale, unii suferind traumatisme cerebrale severe, intrând în comă sau rămânând cu sechele pe viață.
Povestea lui Denis, băiatul de 13 ani din Sibiu
Pentru familia lui Denis, o simplă plimbare cu trotineta electrică s-a transformat într-o tragedie de neimaginat. Băiatul de doar 13 ani, care urma cursurile Școlii de Dansuri din Sibiu și se pregătea să înceapă liceul, și-a pierdut echilibrul și a căzut. Nu avea cască de protecție, iar impactul i-a produs un traumatism cranio-cerebral grav.
A fost dus de urgență la spital, unde a stat în comă timp de trei săptămâni. Medicii au realizat mai multe operații, însă leziunile au fost prea severe. Moartea sa a pus capăt tuturor planurilor pe care le avea pentru viitor.
Mircea Săceleanu, șeful Secției de Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, a descris dificultatea cazului.
„S-a mobilizat întreaga echipă, s-a intervenit intraoperator, a trebuit să avem o succesiune de intervenţii datorită leziunilor grave cerebrale, din păcate cu toate eforturile la toate echipele de neurochirurgie şi anestezie terapie intensivă, finalul a fost dramatic, cu decesul pacientului”, a declarat medicul.
Leziunile care nu pot fi tratate
Cu o carieră de trei decenii și peste 16.000 de operații pe creier, neurochirurgul Mircea Săceleanu a întâlnit numeroase situații în care intervențiile medicale nu au mai putut salva pacienții. Cele mai grele momente sunt cele în care trebuie să le spună familiilor că nu mai există nicio soluție.
„Aparţinătorii te întreabă: dar totuşi, faceţi ceva! Cum poţi să-i spui omului că nu ai ce face?”, a mărturisit medicul.
Potrivit specialistului, printre cele mai grave traumatisme cauzate de căzăturile de pe trotinetele electrice se numără leziunile axonale difuze, care afectează sever creierul.
„Asta înseamnă creierul este zdruncinat. Atât de tare încât efectiv nu mai ai ce face”, a explicat Mircea Săceleanu.
Medicul precizează că, în astfel de situații, impactul poate genera multiple microhemoragii cerebrale. Din cauza vitezei și a violenței căzăturii, victima nu reușește să-și protejeze capul. În anumite cazuri, un hematom cerebral oferă perspective mai bune de tratament decât leziunile difuze, care afectează creierul în mai multe zone.
Dincolo de operații, medicii se confruntă și cu suferința familiilor care așteaptă vești despre cei dragi.
„Este cumplit să-i spui familiei: am făcut tot ce se poate dar nu sunt şanse. Este groaznic. Gândiţi-vă, vii şi-i spui: n-are nicio şansă. Ai tăiat, ai omorât omul din start. Nu mai ai ce face, ai tăiat orice speranţă”, a declarat neurochirurgul.
Chiar și atunci când pacienții supraviețuiesc unor traumatisme cerebrale severe, consecințele pot fi permanente. Unii rămân imobilizați la pat, cu paralizii și alte sechele grave. Specialistul atrage atenția că purtarea căștii de protecție este importantă, dar nu elimină complet riscurile. În urma impactului pot apărea inclusiv leziuni prin contralovitură sau traumatisme ale coloanei cervicale.
„Nu eşti macho, eşti inconştient”, avertizează medicul, referindu-se la ignorarea pericolelor.
Pericolul a ajuns și în familia medicului
Riscurile trotinetelor electrice nu au ocolit nici familia neurochirurgului din Sibiu. Fiica sa a suferit un accident cu o trotinetă cumpărată chiar de el. Copila și-a fracturat mâna și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.
Mircea Săceleanu a povestit că, atunci când a primit telefonul prin care a fost anunțat despre accident, prima sa întrebare a fost dacă fiica lui purta cască de protecție. Răspunsul a fost afirmativ. După incident, trotineta a rămas în garaj.
Dimensiunea problemei în spitale
Amploarea fenomenului este reflectată și de numărul tot mai mare al pacienților tratați în unitățile medicale. 24 de persoane au murit în accidente cu trotinete electrice. Într-un singur spital din București au fost înregistrate aproximativ 300 de prezentări de la începutul anului, iar în unele gărzi au ajuns până la 30 de copii răniți.
Anul trecut, numărul accidentelor a fost dublu față de anul precedent, în timp ce datele oficiale nu surprind toate cazurile. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, medicii tratează lunar peste 30 de pacienți răniți în astfel de accidente.
Printre cazurile recente se numără și cel al unei paciente care a suferit o luxație deschisă de genunchi, însoțită de fractură și leziuni ligamentare extinse.
„Acum avem o pacientă care a avut o luxaţie deschisă de genunchi, asta înseamnă leziuni ligamentare aproape totale la nivelul genunchiului, plus fractură, ceea ce va duce la multiple intervenţii chirurgicale, o perioadă lungă de spitalizare”, a explicat Cătălin Ionuț Ion, medic specialist în Ortopedie-Traumatologie la SCJU Sibiu.
În asemenea situații, pacienții au nevoie nu doar de spitalizare îndelungată, ci și de recuperare medicală și, uneori, de alte operații.
Ciprian Sopon, medic primar în cadrul aceleiași secții, atrage atenția asupra nerespectării regulilor de circulație și a lipsei echipamentelor de protecție.
„Echipamentul este o problemă. Purtarea echipamentului de protecţie şi respectarea regulilor de circulaţie, fiindcă există o reglementare dar nu se respectă”, a declarat medicul.
Accidentele cu trotinete electrice nu provoacă doar traumatisme craniene sau fracturi. Medicii tratează și pacienți cu leziuni ale organelor interne, produse în urma impactului cu ghidonul. Luna trecută, la Secția de Chirurgie din cadrul spitalului din Sibiu a fost internat un pacient care suferise o ruptură de splină.
„Practic atunci când cad, cad direct pe ghidon sau se împing sau au acel impact direct cu ghidonul şi acest impact cauzează diverse leziuni la nivelul organelor. La nivelul coastelor, plămânilor, la nivelul ficatului şi splinei de cele mai multe ori”, a explicat Mihai Faur, medic primar în cadrul Secției Clinice Chirurgie I.
Gravitatea și diversitatea traumatismelor fac ca, atunci când o victimă ajunge la Urgențe, să fie alertate mai multe specialități medicale, pentru ca echipele să poată interveni în funcție de leziunile descoperite.
O altă situație periculoasă semnalată de medici este transportarea a două persoane pe aceeași trotinetă, uneori fără ca ambele să poarte echipament de protecție.
„Vin câte unul cu trotineta, cu casca în cap şi în spate încă unul care nu are nimic pe cap. Gândiţi-vă ce dramă poate să apară”, a avertizat Mircea Săceleanu.
În marile spitale din țară sunt înregistrate inclusiv gărzi în care ajung cinci victime ale accidentelor cu trotinete electrice în numai 24 de ore, iar medicii se confruntă cu un număr tot mai mare de copii care necesită intervenții de urgență.