Sorin Grindeanu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan să renunțe la mandat: „Mi-aș depune rapid mandatul”

sorin grindeanu il sfatuieste pe siegfried muresan sa renunte la mandat mi as depune rapid mandatul
Sursă foto: PSD

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că premierul desemnat Siegfried Mureșan nu l-a contactat deloc de la nominalizare și a apreciat că șansele ca social-democrații să voteze viitorul Guvern sunt „spre zero”. Liderul PSD a afirmat că, în locul lui Mureșan, și-ar depune rapid mandatul pentru a nu prelungi criza politică.

Lipsa dialogului dintre Mureșan și PSD

Grindeanu a afirmat că, în cele câteva zile trecute de la desemnarea lui Siegfried Mureșan, acesta nu i-a cerut în niciun fel sprijinul PSD.

„De atunci până acum, nu. Sunt trei-patru zile de la nominalizare. N-am avut niciun SMS, n-am avut niciun fel de cerere din partea lui și cred că așa era normal. Dacă voia să fie votat de către Partidul Social-Democrat, să existe o cerere din partea dânsului către mine, către alții de la care cere sprijinul. Pentru că, dacă se bazează doar pe sprijinul PNL, USR și UDMR, nu are voturile necesare”, a declarat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a precizat că a discutat, în schimb, cu Ilie Bolojan și că ar urma să aibă o întâlnire cu acesta.

„Am avut o convorbire scurtă cu Ilie Bolojan, urmând să ne auzim zilele acestea și o să-l caut. (...) A rămas că o să-l sun eu în momentul în care îmi eliberez programul. Probabil că mâine o să-i dau un telefon să ne vedem”, a spus Grindeanu.

Întrebat dacă Bolojan este cel care poartă negocierile în numele premierului desemnat, președintele PSD a insistat că Siegfried Mureșan este cel care ar fi trebuit să ceară voturile social-democraților.

„Trebuia să mă caute, dacă vrea voturile PSD, trebuia să mă caute Siegfried Mureșan. Nu Ilie Bolojan, nu altcineva. V-am spus, până la această oră nu am niciun fel de cerere din partea dânsului. Probabil că nu-și dorește să aibă susținere din partea PSD”, a afirmat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a afirmat că este dispus să se întâlnească cu Mureșan dacă premierul desemnat îl va contacta, însă a susținut că esențial ar fi conținutul discuției.

„Eu mă întâlnesc. Cum să nu? (...) Nu e neapărat locația elementul principal, ci ceea ce vine și spune Siegfried Mureșan”, a declarat liderul PSD.

Direcția politică – principalul obstacol

Grindeanu a susținut că principalul obstacol în calea unei eventuale susțineri din partea PSD este intenția declarată a lui Mureșan de a continua direcția fostului Guvern Bolojan.

„Aici nu e vorba de ceva personal. Aici e vorba de direcția greșită în care merge România. Și să vii, primul lucru pe care îl spui după ce te-a desemnat președintele României, să vii să spui că tu continui în aceeași direcție pe care a avut-o Ilie Bolojan, înseamnă că nu-ți dorești voturile de la Partidul Social-Democrat”, a afirmat Grindeanu.

Întrebat dacă preluarea de către Mureșan a unora dintre cele zece măsuri economice propuse de PSD ar putea schimba votul partidului, Grindeanu a răspuns că acest lucru nu ar fi suficient.

„Nu-i așa simplu. În primul rând trebuie să spună că schimbă direcția sau modul în care a condus Bolojan Guvernul în ultimul an și jumătate. Păi nu zice asta, zice invers. Atunci nu poate să spere la sprijinul PSD”, a spus liderul social-democrat.

Întrebat direct dacă șansele ca PSD să voteze Guvernul Mureșan sunt zero, Grindeanu a răspuns: „Spre zero, da. Spre zero.”

Sfatul lui Grindeanu pentru Mureșan

Liderul PSD a mers mai departe și a afirmat că, în situația actuală, premierul desemnat ar trebui să ia în calcul renunțarea la mandat înainte de a mai ajunge la votul Parlamentului.

„Eu am dat și un sfat azi. Și anume, dacă tot vor să se termine rapid cu această situație, eu, în locul domnului Siegfried Mureșan, mi-aș depune rapid mandatul, ca să nu lungim lucrurile”, a declarat Grindeanu.

În cursul zilei de luni, Mureșan a transmis însă că intenționează să-și continue demersurile pentru formarea Guvernului. Premierul desemnat a criticat decizia conducerii PSD luată înainte de prezentarea programului și a echipei guvernamentale și a susținut că România are nevoie rapid de un Executiv cu puteri depline.

Posibilitatea voturilor de la AUR

Întrebat dacă exclude posibilitatea ca AUR să voteze Guvernul Mureșan, Grindeanu a spus că nu poate face acest lucru.

„Eu nu pot să vorbesc în numele AUR și nu pot să exclud acest lucru. Am văzut, în schimb, declarații publice, e adevărat că nu ale lui George Simion, ci cred că ale domnului Peiu și ale domnului Dungaciu, dacă nu mă înșel, care au exclus așa ceva. Dar n-am văzut vreo decizie în vreun for de conducere adevărat al celor de la AUR și n-am văzut vreo poziție publică tranșantă a lui George Simion”, a declarat liderul PSD.

Grindeanu a insistat că poate vorbi cu certitudine doar despre poziția propriului partid.

„Eu nu pot să vorbesc în numele lor, pot să vorbesc în numele PSD, care, așa cum ați spus și dumneavoastră, astăzi, în unanimitate, în Biroul Permanent Național, a votat nu sau a făcut această recomandare de a nu vota Guvernul Siegfried Mureșan, recomandare pe care o să o înaintăm Consiliului Politic Național”, a declarat Sorin Grindeanu.

Declarațiile vin după ce Biroul Permanent Național al PSD a decis, în unanimitate, să recomande nevotarea Guvernului Mureșan. Decizia finală urmează să fie luată de Consiliul Politic Național al partidului.