Diana Buzoianu își încheie mandatul la Mediu cu avertisment privind presiuni asupra reformelor: „Câți credeți că deja n-au început să sune telefoanele?”

diana buzoianu isi incheie mandatul la mediu cu avertisment privind presiuni asupra reformelor cati credeti ca deja n au inceput sa sune telefoanele
Sursă foto: antena3.ro

Diana Buzoianu a prezentat miercuri bilanțul celor un an și patru luni petrecute la conducerea Ministerului Mediului, vorbind despre investițiile realizate, neregulile descoperite în instituțiile subordonate și reformele începute în mandatul său. La final, fostul ministru a lansat un avertisment dur privind riscul ca unele dintre aceste reforme să fie blocate odată cu venirea noilor miniștri PSD.

Buzoianu a sugerat că ar putea exista deja presiuni pentru oprirea unor reforme, acordarea unor contracte sau revenirea la angajări fără criterii de performanță.

„Câți dintre dumneavoastră credeți că, în acest moment, deja nu sună telefoanele la miniștri PSD să fie blocate o parte din reforme, să fie date contractele alea care așteptau pe țeavă și nu mai puteau să fie date înainte, să fie angajați înapoi cei care nu mai puteau să fie angajați înainte, dar acum, că au venit, nu mai contează criteriile de performanță? Câți dintre dumneavoastră credeți că deja n-au început să sune telefoanele?”, a întrebat Buzoianu.

„Cred că, dacă păstrăm suficient de multă atenție, le vom auzi deja”, a încheiat aceasta.

Bilanțul mandatului: investiții și controale

Fostul ministru a susținut că mandatul său nu a însemnat doar proiecte și investiții, ci și controale în instituțiile subordonate și încercări de a scoate la lumină neregulile existente.

„A fost totuși și un an și patru luni de scos gunoiul de sub preș. Nu doar de proiecte, nu doar de construcții, dar și de pus lumina acolo unde a fost corupție, pentru că trebuie să înțelegem cu toții: cu instituții acaparate, nu vom putea să livrăm rezultate pe termen lung”, a declarat, miercuri, Buzoianu.

Potrivit acesteia, peste 80% din bugetul Ministerului Mediului din acest an a fost direcționat către investiții sau proiecte asimilate investițiilor.

„Peste 80% din banii de la Ministerul Mediului anul acesta s-au dus pe investiții sau proiecte asimilate investițiilor”, a precizat aceasta.

Buzoianu a afirmat că sunt deschise în prezent mai multe șantiere pentru lucrări la baraje, diguri și poldere decât în mulți dintre anii precedenți, iar fondurile alocate de la nivel național pentru astfel de proiecte au crescut de peste cinci ori.

Totodată, potrivit bilanțului prezentat de fostul ministru, au fost finalizate prin PNRR proiecte în valoare de peste 1,3 miliarde de euro, inclusiv lucrări pentru sute de kilometri de rețele de apă și canalizare și pentru dezvoltarea infrastructurii de colectare a deșeurilor.

Diana Buzoianu a amintit și adoptarea mecanismului pentru apă, care ar urma să asigure 2,5 miliarde de lei în următorii 15 ani pentru lucrări la diguri, baraje și poldere.

În ceea ce privește Administrația Fondului pentru Mediu, fostul ministru a indicat alocarea a 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare și a 400 de milioane de lei pentru baterii de stocare a energiei.

Ghidul pentru finanțarea proiectelor de apă și canalizare se află deja în transparență și, potrivit Dianei Buzoianu, ar putea fi adoptat în aproximativ două săptămâni. Finanțările pentru baterii depind însă de aprobarea bugetului AFM de către Ministerul Finanțelor.

Nereguli descoperite în instituțiile subordonate

O parte importantă a bilanțului a vizat controalele și reorganizările din instituțiile aflate în subordinea Ministerului Mediului.

Buzoianu a invocat situația descoperită în urma controlului efectuat la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

„Am terminat controlul de la Rezervația Deltei Dunării, unde am scos la iveală cum postul de guvernator își crease, de fapt, o feudă, o direcție-mamut pentru el”, a declarat Buzoianu.

Potrivit fostului ministru, reorganizarea instituției a fost deja pusă în transparență și ar putea fi adoptată în aproximativ două săptămâni.

Diana Buzoianu a vorbit și despre neregulile pe care susține că le-a identificat la Romsilva, unde 2,7 milioane de lei ar fi fost cheltuite pentru sedii care ulterior au ajuns să fie folosite drept cabane.

„Am scos la iveală toată risipa și bătaia de joc care se făcea la Romsilva, de exemplu cum au fost date 2,7 milioane de lei pe sedii, care după aceea au ajuns cabane”, a afirmat Buzoianu.

Fostul ministru a amintit, de asemenea, reorganizarea Romsilva și a Administrației Naționale „Apele Române”, precum și măsurile pentru operaționalizarea unei instituții de mediu a cărei reorganizare rămăsese anterior la stadiul de concept.

În același timp, sistemul de monitorizare a balastierelor, „Radarul Balastierelor”, este, potrivit acesteia, finalizat în proporție de peste 90%.

Opoziția politică întâmpinată

Diana Buzoianu a legat bilanțul mandatului și de opoziția politică pe care susține că a întâmpinat-o în încercarea de a reforma instituțiile. Ea a amintit cele trei moțiuni depuse împotriva sa și dezbaterile parlamentare la care a fost chemată.

„Răspunsul la aceste rezultate a fost că am avut trei moțiuni, ore ale Guvernului peste ore ale Guvernului, un președinte de partid tare supărat, care bătea din piciorușe că de ce sunt eu detectiv și mă uit la cum au fost cheltuiți banii”, a declarat fostul ministru.

Buzoianu și-a încheiat astfel mandatul avertizând că atenția publică asupra reformelor începute trebuie menținută și după schimbarea conducerii Ministerului Mediului, susținând că presiunile pentru blocarea unor dintre măsuri ar putea să fi început deja.